Star Wars VII, The Force Awakens este un film care, vorba englezului, nails it! Reuseste sa impace atat tanara generatie, cei nascuti dupa ’90, prin actiune bine regizata si credibila, personaje bine reliefate, dar si generatia care a copilarit cu casetele video ale trilogiei originale, sau filmele vazute la cinematografe in aer liber, prin parcuri sau pe litoral. Poate fi vazut de sine statator, insa pentru a fi cu adevarat apreciat, iubit, trebuie sa vezi episoadele IV-VI.

Am intrat la cinema, ca orice fan al trilogiei originale (de prequels nu vorbim, ele nu trebuie numite, trebuie uitate, ingropate!), cu emotii. Ma gandeam ca o sa pic in genunchi, o sa vars o lacrima, o sa tremur. Nu a fost CHIAR asa, insa tot am simtit nevoia sa ma infig mai bine in scaun, cu un ranjet lipit mare sub nasu-mi enorm, cu ochii stralucind sub cea mai tare introducere EVER si aceeasi coloana sonora ultra apreciata a lui John Williams.

Primele trei lucruri care m-au lovit, pozitiv: imaginea, excelenta, foarte bine incadrata, spatii largi, clare, filmate on location. Apoi, muzica, subtila dar omniprezenta, nota 10! Si, nu in ultimul rand, practical effects, vizibile inca din start. Fara CGI, cu urme de sange, praf, parca simti ca te ineci, transpiratie, excelent!

Personajele si chimia dintre ele

Filmul este unul excelent, dar ar fi fost FOARTE bun daca avea 20-30 de minute mai mult. Si acele 20-30 de minute sa fie folosite pentru a permite privitorului sa se ataseze SI mai mult de personaje, sa inteleaga conexiunea dintre ele. Si aici ma refer in special la Rey, personaj EXCELENT jucat de tanara Daisy Ridley si Finn, ex Stormtrooper-ul interpretat, la fel de bine si entuziast, de John Boyega.

Chimia dintre ei parca este putin grabita. Pauzele dintre scenele de actiune ar fi putut fi putin prelungite, sa SIMT mai mult legaturile dintre personaje, istoria lor. Nu neaparat sa ni se spuna (ca in trilogia anilor 2000, ugh), dar sa ni se transmita.

Asta nu m-a oprit insa sa ador, efectiv, personajele noi. Un lucru greu de facut, sunt convins, dar pe care regizorul J.J. Abrams l-a reusit cu varf si indesat. I-am inteles pe toti – pe Rey, parasita pe planeta de parintii sai cand inca era foarte mica, traind de pe o zi pe alta din cautat prin gunoaie, o persoana “on her own”, puternica dar totodata vulnerabila. Mi-a placut expozitia ei, felul in care ni s-a aratat, fara multe cuvinte, cum traia, zi dupa zi. Imbracata practic, lejer, activa, cu mult bagaj emotional.

Mi-a placut Finn, o poveste foarte faina – ce sa nu-ti placa dintr-un Stormtrooper care are etica? Care nu vrea sa ucida si deci se teme, care este confuz si totusi EXTREM de entuziast. A razbatut in film entuziasmul sau genuin de a lucra pe acelasi platou de filmare cu legendele copilariei lui, Harrison Ford (Han Solo), Mark Hamill (Luke Skywalker), Carrie Fisher (Princess/General Leia).

Oscar Isaac il interpreteaza excelent pe cel mai bun pilot al Rezistentei, Poe Dameron; nu are nicio afinitate cu Forta, insa este foarte stapan pe sine, pe ceea ce poate ca pilot de X-Wing (si nu numai), si o face cu modestie; ma temeam la un moment dat ca ar putea fi un nou Han Solo, insa Abrams a stiut perfect cum sa clarifice rolurile fiecarui personaj, sa evite sa recicleze ideile trecute. Prea mult, cel putin, caci exista momente in care simti ca vezi un Star Wars IV relansat, insa nu este un lucru greu, filmul CURGE, este familiar, placut, si totusi nou.

M-as opri putin mai mult la personajul negativ principal, excelentul Adam Driver care il joaca pe Kylo Ren. Nu cred ca exagerez daca zic ca este unul dintre cei mai buni villains din cinematografia ultimilor ani – si asta doar cat ni s-a oferit in acest episod VII, stiu ca este MULT mai mult in spatele caracterului sau.

Un villain bun este cel pe care il intelegi. Cel cu care, desi nu esti de accord, poti rezona. Iar Kylo Ren, impetuos, ca un adolescent puternic dar instabil emotional dar si fizic, este extraordinar. Nu este nici pe departe un caracter bidimensional, care este doar rau si puternic; are emotii, nesigurante, le simti, ti le transmite, ba chiar poti empatiza cu el! Mai multe, mai jos, in spoilere.

Han si Leia

Han Solo isi face intrarea in forta. Si nu doar emotional, pentru ca l-am vazut si iubit in trilogia originala, ci pentru ca ESTE acelasi Han Solo. Actorul si-a intrat imediat in pielea personajului si schimbul de replici intre el si Chewbacca, un joc cu armele, cateva replici aruncate micului si simpaticului robot BB-8 sunt savuroase. Cand am revazut intrarea lui in Millenium Falcon aproape mi-a dat o lacrima.

Legatura intre el si Leia, fara a spoilerui, este credibila, se simte o tensiune frumoasa, o dorinta care nu este rostita. Carrie Fisher nu joaca extraordinar, se simte ca in spatele rolului se afla o actrita care nu este tocmai in forma maxima si mi-as fi droit, intr-un punct cheie cel putin al filmului, sa o vad MULT mai in fata, sa EXPRIME mai multe.

L-am pastrat la urma pe BB-8, robotelul care ia locul C-3PO si lui R2-D2. Are un rol, deci, ingrat si greu dar care pare sa ii fi iesit de minune. Este, pur si simplu, adorabil. Construit in realitate, fara practical effects, BB-8 exprima…emotii. Are personalitate. Este incapatanat. Are umor. Si, evident, il irita pe Han, ceea ce este…perfect!

BB-8

Si da, filmul ARE umor, si nu este fortat, vine perfect si cand trebuie, razi, zambesti, apoi ai momente de melancolie, apoi esti prins in actiune furioasa si bine realizata, apoi esti trist, apoi ti se face pielea de gaina si….da, J.J. a stiut sa se joace cu emotiile publicului!

Sunt multe lucruri marunte pe care le-am remarcat, cu coada ochiului (uneori la propriu) si care mi-au placut, lucruri “de amanunt”  dar care dau culoare si te introduc intr-un Univers credibil, desi nu foarte bine si vast explicat. Da, ma asteptam ca dupa infrangerea Imperiului, Senatul si, per total, Alianta, sa fie mai puternica. Nu ni se explica de ce, pana la urma, tot raul este mai puternic si mai vast. Poate era ok o mica explicatie, aici, dar…  Este foarte fain construit mini-universul lui Rey, al lui Finn, chiar si al lui Han Solo si Leia.

Imaginile sunt excelente; unele pot fi postere, picturi, in casa. Instantanee excelente, un pod cu Han si Kylo, sub lumina soarelui. Perfect. Cateva X-Wing-uri deasupra unei ape, perfect. I was SO geeking out.

Si acum, cu spoilere!

REPET, acum cu SPOILERE!

NU citi daca nu ai vazut inca filmul!

Last warning!

OK, tu ai vrut-o……

What. The. Fuck. Serios, cum pot sa iau in serios pe SNOKE!? Pe bune. Snoke?! El este marele rau? The EVIL mastermind? Snoke? Smurf? Adica…nu ii puteau gasi alt nume? Si apoi, acea holograma ENORMA cu el, pe jilt, desfigurat, de arata ca un troll din Lord of The Rings? NU se compara cu Palpatine care este cu adevarat RAUL intruchipat. Aparet atat de fragil, atat de puternic, de fapt! Si apoi vine…Snoke. Ok, sper sa aiba o super poveste in spate, care sa ma faca sa nu vreau sa face palm cand aud personajele spunandu-i numele, foarte serios si fara sa ii pufneasca rasul.

Kylo Ren este, in schimb, excelent. Ticurile lui, momentele de furie in care rupe cu sabia laser si da ca cu bata in jurul lui il portretizeaza ca un adolescent bulversat, furios, atat pe sine cat si pe cei din jurul lui. Contrele cu General Hux (care, apropos, are un speech EXTRAORDINAR, nazist aproape!) sunt veridice, placute, excelente.

Un lucru care m-a deranjat, dar pe care il pot intelege si accepta, este faptul ca Rey a invatat sa foloseasca Forta…like…in 2 minute. Inteleg, a avut o viziune, inteleg, ar putea fi fiica lui Luke Skywalker (space opera), dar…de unde stia sa foloseasca Vocea? De unde stia sa foloseasca Force pull? Lui Luke i-a luat ani intregi de antrenamente! Si asta chiar mai BINE decat Kylo, care, de bine de rau, era antrenat pentru asta! Pe de alta parte, batalia finala mi s-a parut foarte faina, mai ales ca Rey avea ceva antrenament cu sabia si Kylo era deja ranit de Chewbacca. Mai mult, era fain cum Rey se ARUNCA sa il intepe pe adversar, usor dezordonata in miscari, foarte FOARTE fain.

Ok, punctul cheie al filmului si punctul in care chiar l-am URAT pe Kylo Ren – moartea lui Han Solo. Excelent punctata. Fara glorie. Fara surle si trambite. Fara inmormantari (desi asteptam mai multa suferinta de la Leia…pacat ca nu au punctat asta in film..). A fost momentul in care CHIAR m-am atasat de personajul lui Kylo. Atasat in sensul ca imi venea sa intru in ecran si sa il sugrum. WTF, tocmai ai omorat un idol al nostrum!? Damn you!!! Deci, nota 10!

Alte lucruri care mi-au placut a fost atentia la amanunte – blasterele lasa urme, sange; locotenentii vorbesc engleza cu accent englezesc (sunt actori englezi, ahem), ca in trilogia originala. Efectele speciale, excelente, credibile. M-as fi lipsit de scena cu monstrii de intra prin nava lui Han Solo, in prima jumatate al filmului, era un CGI…dubios, dar pot intelege ce a vrut sa faca Abrams acolo. Captain Phasma m-a dezamagit, ma asteptam ca atunci cand coboara scuturile sa fie a trick, sa aiba un as in maneca…dar…vedem cum se dezvolta si in episodul VIII!

CONCLUZII

Este, clar, un film care pune in scena ce urmeaza sa se intample in episoadele VIII si IX. Si o face foarte bine. Nu, nu este un film perfect, are minusurile sale, insa reuseste sa readuca franciza Star Wars in sufletele oamenilor, ceea ce este…de neinlocuit! Am iesit din sala cu dorinta de a ma criogena si a ma trezi in 2017, la urmatorul Star Wars! Ceea ce este un lucru EXCELENT! Inseamna ca J.J. Abrams si echipa au facut un lucru foarte foarte bun.